Griș cu lapte – gustul copilăriei și visul cu oala de 10 litri
Când eram mici și mama făcea griș cu lapte, era sărbătoare. Nu una din aia cu baloane și tort, ci una simplă, curată, cu miros de lapte fiert și chiote de copii pofticioși prin bucătărie. Țin minte că visul nostru era să ajungem mari și să facem, nici mai mult, nici mai puțin, decât o oală de 10 litri de griș. Să ne săturăm o dată-n viață, că de fiecare dată parcă se termina prea repede…
Timpul a trecut, am crescut, dar știi ce n-am făcut niciodată? Exact. Oala aia uriașă. În schimb, fac tot dintr-un litru de lapte, ca mama. Și e bine. E atât cât trebuie.
Pun laptele la fiert – de preferat din acela bun, de la țărani, cu gust de copilărie și nu de cutie. Când începe să se înalțe în cratiță, adaug patru linguri de zahăr și cinci linguri de griș. Mie îmi place mai moale, să se întindă frumos în castron și să alunece ușor de pe lingură.
Amestec constant, ca să nu se prindă – și nici amintirile să nu se ardă. Nu are nevoie de mult timp, doar câteva minute, cât să se îngroașe ușor și să se umple bucătăria de miros dulce-lăptos.
Când e gata, îl torn în castroane și pun deasupra dulceață de cireșe – rubinie, aromată, cu gust de vacanță de vară la bunici. Și gata desertul!
Gustul de atunci, cu lingura de azi
Nu am făcut oala de 10 litri, dar parcă nici nu mai trebuie. Grișul cu lapte vine cu atâtea amintiri în el, încât te satură sufletește. Iar dacă-l servești cu cineva drag alături, nici nu mai contează cantitatea. E exact cât trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu