CARTOFI RĂZĂLIȚI

 

Cartofi răzăliți cu jumări și brânză – rețeta care-ți face papilele să danseze

 Știi momentele alea când ai niște cartofi rătăciți în frigider și nu știi ce să faci cu ei? Ei bine, am găsit soluția: cartofi răzăliți, cu jumări crocante și brânză sfărâmată. Simplu, rapid și atât de bun încât dacă ai avea și un dansator lângă tine, te-ai apuca să-i arăți câteva mișcări de bucurie!

 Ce ne trebuie?

– 1 kg cartofi (eu i-am „reciclat” de la o salată orientală, că nimic nu se aruncă)
– brânză sfărâmată, cât să-ți lase farfuria unsă și zâmbăreață
– jumări (sau slănină prăjită, caizer, ce găsești prin frigider)
– ulei (ca să nu se lipească, dar și să sară ceva sănătos în tigaie)

 Cum se întâmplă magia

 Cartofii îi punem la fiert cu tot cu coajă – pentru că da, cine are timp să îi decojească înainte? Dacă ai deja cartofi fierți (ca mine), treci direct la partea distractivă.

 După ce s-au răcit, îi curățăm (cu mare grijă, să nu ne scăpăm vreunul pe jos) și îi dăm pe răzătoarea mare.

Într-o tigaie încăpătoare topim uleiul și aruncăm jumările la un dans rapid pe foc. Dacă nu ai jumări, slănina sau caizerul se descurcă la fel de bine, nu se supără nimeni.

Când s-au rumenit și-au început să cânte (în tigaie, nu de fapt), adăugăm cartofii răzăliți și brânza. Amestecăm cu entuziasm și așteptăm să se împrietenească aromele.

Gata de servit!

Mănâncă-i calzi, direct din tigaie, cu poftă și voie bună. Dacă ai chef, alături merge o salată sau o friptură, dar sincer, nici nu-i musai.

PATEU DE FICAT

 

 Pateu făcut acasă – cu slănină, unt și un pic de noroc din frigider

 Mie nu-mi place pateul din cutie. Niciodată nu mi-a plăcut. Așa că mi-am făcut singură, acasă, un pateu bun, cu gust adevărat, cum trebuie să fie: cremos, aromat și fără nicio urmă de conservă.

 Am început cu ce aveam la îndemână:
– ficat de pui, cam o jumătate de kilogram
– o ceapă potrivită, nici prea mare, nici prea timidă
– 3-4 căței de usturoi
– unt (nu l-am cântărit, am pus „din ochi”)
– câteva feliuțe de slănină afumată
– sare și piper
– și, bonus, 3-4 ciuperci rătăcite prin frigider, care păreau să zică: „Ia-ne și pe noi!”

 Am curățat ceapa și am tăiat-o solzișori. Slănina am prăjit-o prima, cât să lase puțină grăsime și să miroasă a bunătate. Apoi am adăugat ceapa și usturoiul, le-am lăsat să se înmoaie ușor și... wau! Ce miros s-a făcut în bucătărie! Cred că s-a oprit și vecinul din colț să adulmece.

 Am spălat bine ficatul, l-am curățat de pielițe, apoi l-am pus peste ceapă. Am adăugat sare, piper și un cubuleț de unt, cât să-i dea acea textură fină, de întins pe pâine. Ciupercile au intrat și ele în poveste, pentru un plus de gust și un strop de improvizație gospodărească.

 Am lăsat totul să se gătească frumos, până ficatul a fost făcut și aromele s-au legat bine între ele. Apoi, totul a ajuns în blender și s-a transformat într-o pastă cremoasă, delicată, numai bună de întins pe felii de pâine prăjită. Sau chiar pe mămăligă rece, dacă ești nostalgic.

 Cât era încă cald, l-am pus în caserole sau cutiuțe. Am topit unt și l-am turnat deasupra, cât să sigileze bine compoziția. Am pus capacele și l-am trimis la frigider, să se stabilizeze și să se răcească frumos.

---

  Scurt verdict:

 E un pateu făcut cu mâna ta, după gustul tău. Fără E-uri, fără mistere, doar ingrediente simple și sincere. Se întinde perfect pe pâine proaspătă, alături de câteva roșii zemoase. Și dacă îți mai rămâne pentru a doua zi, e un mic dejun de cinci stele, dar cu gust de acasă.

GRIS CU LAPTE

 

   Griș cu lapte – gustul copilăriei și visul cu oala de 10 litri

 Când eram mici și mama făcea griș cu lapte, era sărbătoare. Nu una din aia cu baloane și tort, ci una simplă, curată, cu miros de lapte fiert și chiote de copii pofticioși prin bucătărie. Țin minte că visul nostru era să ajungem mari și să facem, nici mai mult, nici mai puțin, decât o oală de 10 litri de griș. Să ne săturăm o dată-n viață, că de fiecare dată parcă se termina prea repede…

 Timpul a trecut, am crescut, dar știi ce n-am făcut niciodată? Exact. Oala aia uriașă. În schimb, fac tot dintr-un litru de lapte, ca mama. Și e bine. E atât cât trebuie.

 Pun laptele la fiert – de preferat din acela bun, de la țărani, cu gust de copilărie și nu de cutie. Când începe să se înalțe în cratiță, adaug patru linguri de zahăr și cinci linguri de griș. Mie îmi place mai moale, să se întindă frumos în castron și să alunece ușor de pe lingură.

 Amestec constant, ca să nu se prindă – și nici amintirile să nu se ardă. Nu are nevoie de mult timp, doar câteva minute, cât să se îngroașe ușor și să se umple bucătăria de miros dulce-lăptos.

 Când e gata, îl torn în castroane și pun deasupra dulceață de cireșe – rubinie, aromată, cu gust de vacanță de vară la bunici. Și gata desertul!

---

 Gustul de atunci, cu lingura de azi

 Nu am făcut oala de 10 litri, dar parcă nici nu mai trebuie. Grișul cu lapte vine cu atâtea amintiri în el, încât te satură sufletește. Iar dacă-l servești cu cineva drag alături, nici nu mai contează cantitatea. E exact cât trebuie.

ARIPIOARE PICANTE

 

         Aripioare picante – pofta nu are buton de pauză

Nu știu cum sunteți voi, dar eu, când mi se face poftă de ceva, nu stau să fac liste, să aștept weekendul sau să mă consult cu frigiderul. Pofta-i poftă și trebuie tratată ca atare. De data asta, mi s-a lipit gândul de niște aripioare picante – crocante, suculente, cu o crustă care trosnește frumos când muști din ea. Zis și făcut!

Ingrediente:

• 1 kg de aripioare de pui

• 
  2 linguri de iaurt (pentru tandrețe și caracter)

• 1 ou (pentru marinată)

• Sare – cât să simți viața

• Piper – pentru nerv

• Boia iute – cât suporți

• Usturoi granulat – generos, că doar nu ieșim în oraș

• încă 2 ouă (pentru crustă)   

• Făină (cât să acoperi un munte de aripi)

• Ulei pentru prăjit (mult – facem baie, nu duș)

Cum procedăm:

1. Marinata cu personalitate:
   Aripioarele se pun într-un bol generos și se amestecă bine cu iaurtul, oul, sarea, piperul, boiaua iute și usturoiul granulat. Se masează cu drag și se lasă la macerat câteva ore, ideal peste noapte. Dacă ești grăbit(ă), măcar două ore dă-le și lor un pic de răsfăț.

2. Pregătirea pentru crocant:
   Într-un bol, batem două ouă cu un strop de sare – ca pentru omletă.
   Într-o farfurie adâncă, punem făină și o condimentăm: sare, piper, boia iute. Amestecăm bine – nu vrem surprize neomogene.

3. Crusta triplă – secretul e în dublu dublu:
   Scoatem aripioarele din marinată și le trecem, rând pe rând, prin făină → ou → iar făină. Pentru extra crocănțeală.

4. La prăjit!
   Încingem uleiul într-o cratiță adâncă și scufundăm aripioarele. Le prăjim până devin aurii și sună crocant când le scoți cu paleta. Nu le înghesui – fiecare are dreptul la spațiu personal.

5. Servirea:
   Se potrivesc de minune cu un sos de ketchup, un mujdei de usturoi sau chiar o garnitură de cartofi – prăjiți, copți, sau ce-ți dictează pofta.

---

  Verdict:

  Crocanți la exterior, suculenți la interior – exact cum trebuie să fie niște aripioare care se respectă. Dacă nu le-ai mâncat direct din tigaie, înseamnă că ai un autocontrol pe care eu nu-l cunosc.

JUMĂRI AURI

 

         Jumări crocante, ca la pofta inimii

 Când mi se face poftă de jumări – și asta nu e chiar rar – știu exact ce am de făcut: mă duc direct la sursă și cumpăr slănină crudă. Din aia cu puțină carne printre straturi, că-i dă și gust, și consistență.

 Slănina o tai bucăți cât de cât egale. Nu trebuie să fie perfecte, că nu suntem la expoziție – important e să se prăjească frumos și uniform. Le pun într-o cratiță largă, cu pereți mai înalți (că mai și țâșnește câte o picătură de entuziasm în timpul prăjitului), adaug un strop de ulei, doar cât să-i dau startul fără să se lipească.

 Focul îl țin mediu spre mic, că slănina are nevoie de răbdare, nu de sprint. Amestec din când în când și le privesc cum încep să se topească, să sfârâie și să prindă culoare. Când sunt aurii, crocante și miroase în toată casa a „ceva bun”, știu că sunt gata.

 Le scot cu o paletă într-un castron, cât sunt încă fierbinți, le presar cu un pic de delikat (da, știu, nu toată lumea e de acord, dar așa îmi plac mie), și le stropesc cu un pic de lapte. Asta le înmoaie foarte ușor pe margini și le dă un farmec aparte.

 De aici urmează partea cea mai grea: le ascund. Da, da, că altfel n-apuc să le gust după ce se răcesc bine. Și adevărul e că sunt și mai bune reci, când devin fix cât trebuie de crocante, cât să meargă bine cu o bucată de pâine și niște ceapă roșie .

---

Poftă mare și… atenție cui le arăți, că dispar repede!

RULADA CU MERE

     Ruladă cu mere – simplă, rapidă și puțin cam prea bună

 Uneori, n-ai chef nici de torturi sofisticate, nici de deserturi cu ingrediente pe care le găsești doar în trei raioane speciale. Ai chef de ceva simplu, bun și care să miroasă a copilărie. Așa e rulada asta – o prăjitură modestă, dar cu suflet mare. Se face cât ai zice „gata masa”, și dispare de pe farfurie la fel de repede.

 Ingrediente:

• 4 mere mari (și aromate, dacă se poate)

• Zahăr – după gust și după dulceața merelor

• Scorțișoară – cât să miroasă toată casa

• 5 ouă

• 150 g zahăr

• 150 g făină

 Mod de preparare:

 Curățăm merele și le dăm pe răzătoarea mare. Nu trebuie să fie perfect egale – important e să se simtă mărul. Le amestecăm cu zahărul (după gust – aici fiecare cu copilăria lui) și scorțișoara. Le lăsăm deoparte puțin, cât să-și mai spună povești între ele.

 Separăm ouăle. Albușurile le batem cu un praf de sare, până stau mândre și ferme. Apoi adăugăm zahărul, treptat – ca la dans: nici prea repede, nici prea lent. Încorporăm gălbenușurile, amestecând ușor cu o spatulă. La final, adăugăm făina cernută, cu grijă, ca să nu stricăm aerul din compoziție.

 Tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Punem merele pe fundul tăvii și le întindem bine, într-un strat uniform. Deasupra turnăm aluatul și îl nivelăm. Dăm totul la cuptor, la 175°C (cu ventilație, dacă ai), timp de 25–30 de minute. Când e coaptă și frumos rumenită, scoatem tava și întoarcem rulada cu grijă, cu hârtia deasupra. Așa se desface mai ușor. Cât e încă caldă, o rulăm cu răbdare – nu te grăbi, că e fragilă și delicată ca o zi de toamnă bună.

 La final, o pudrăm cu zahăr pudră și o lăsăm să-și tragă sufletul. Sau nu – și o tăiem direct

 .

 

REVENIRE

  Au trecut 7 ani, de când am scris ultima rețetă aici, 7 ani în care nu am renunțat la bucătărie, dar am pus pauză scrisului. Am trăit, am muncit, am făcut torturi, prăjituri, le-am oferit oamenilor, care m-au căutat, nu pe blog, ci în viața reală.

 Azi m-am întors, aici, cu mai multă experiență și cu dor de a împărtași din nou, rețete, voi corecta, complecta și reînvia rețetele vechi, voi adăuga altele noi cu poze, explicații și mici secrete învațate în timp. 

 Dacă ai fost aici în trecut - Îți mulțumesc că te-ai întors.

 Dacă esți nou - Bine ai venit în bucătria mea.

                                                                                                Cu drag, Mirela Gospodina

Macaroane ,cu carne la cuptor

Macaroane cu carne — gustul copilăriei în variantă de duminică

Aceste macaroane mi-au marcat copilăria. Le făcea mama, rar, dar cu suflet — pentru că pe vremea aia macaroanele și carnea nu erau ceva ce găseai la orice colț. Era un fel de mâncare cu miros de sărbătoare, chiar și într-o zi obișnuită.

Azi le fac și eu, pentru familia mea. Și cu fiecare lingură, parcă se aud din nou pașii mamei prin bucătărie.

Avem nevoie de:

• macaroane (sau paste, dar să fie din alea mai groase, să țină de foame)

• carne (eu am folosit ceafă de porc, că-i suculentă și gustoasă)

• bulion (sau pastă de roșii, după ce ai în cămară)

• 1 lingură cu vârf de făină

• sare, piper (după suflet și gust)

• 2-3 căței de usturoi

• pătrunjel verde

• 1 ceapă mare

Cum se face magia:

Pasul 1: Sosul
Tăiem carnea cubulețe și o aruncăm într-o tigaie cu un pic de ulei, s-o prindă rumeneala. După ce începe să prindă culoare, adăugăm ceapa tocată mărunt — să plângem un pic, dar cu folos. Le călim împreună, apoi punem o lingură cu vârf de făină. Amestecăm bine și stingem totul cu bulionul diluat cu apă, până iese un sos cu personalitate.

Lăsăm la fiert, la foc potrivit, până când carnea e fragedă și zice „gata!”. Pe parcurs, mai amestecăm din când în când — nu-l lăsa singur prea mult că se supără. Când e aproape gata, potrivim de sare și piper, apoi adăugăm usturoiul zdrobit și pătrunjelul tocat mărunt.

Sosul trebuie să fie lejer, să curgă ușor, nu beton armat.

Pasul 2: Macaroanele
Fierbem pastele în apă cu sare, fix cât scrie pe pachet (că nu vrem nici supă, nici ciment). Le scurgem bine și le punem într-un vas rezistent la cuptor.

Pasul 3: Finalul glorios
Turnăm sosul peste macaroane, le amestecăm cu grijă, să nu le rupem inimile. Apoi dăm totul la cuptor pentru 10-15 minute, cât să se lege aromele într-un singur gând: delicios.

Se servesc calde, cu poftă, amintiri și, eventual, cu o salată murată alături — dacă vrei să le duci spre perfecțiune.

Poftă bună și să-ți fie copilăria prezentă în fiecare farfurie!

DEGETELE DE PUI

Degețele de pui — gustul concediului, făcut acasă

Când am fost în concediu la mare, am fost invitați la un restaurant simpatic, cu vedere la apă și meniu „pentru toate vârstele și poftele”. Copiii n-au stat pe gânduri: au ales degețele de pui cu cartofi prăjiți. Clasice, crocante, iubite.

Și pentru că îmi place să încerc rețete noi (și mai ales să le fur din vacanțe), m-am întors acasă cu poftă și plan. Așa că le-am făcut și eu, în bucătăria mea, cu drag și ulei încins.

Avem nevoie de:

• piept de pui (fără os și fără mofturi)

• ouă (2-3, depinde de cât de degețos e planul)

• făină

• condimente (sare, piper, boia, usturoi pudră – ce ai prin dulap și îți place)

• ulei pentru prăjit (și puțină răbdare pentru mirosul care se lipește de perdele)

Cum se fac:

1. Tăiem pieptul de pui fâșii lungi, cam cât un deget (normal), și le condimentăm bine, să aibă personalitate. Sare, piper, poate o boia afumată – fiecare după gust.

2. Le lăsăm la marinat măcar o oră, ca să se pătrundă de arome. Dacă ai timp și chef, și o noapte în frigider le face bine.

3. Batem ouăle, dar nu ca la olimpici – doar cât să le amestecăm.

4. Luăm fiecare fâșie: o dăm prin făină, apoi prin ou și direct în tigaia cu ulei încins. Puiul trebuie să sfârâie fericit, nu să plângă în ulei rece.

5. Prăjim până devin aurii și crocante, le scoatem pe hârtie absorbantă — pentru că nimănui nu-i plac degetele uleioase.

6. Se servesc cu ce ai poftă: cartofi prăjiți, piure, salată, ketchup, maioneză sau doar cu un zâmbet mare pe față.

---

Concediul a trecut, dar gustul a rămas. Și, slavă Domnului, nu trebuie să mergem până la mare pentru el.

Poftă bună și vacanțe în farfurie!

TACI ȘI INGHITE

Mămăligă cu brânză și afumătură la cuptor

   Să fim sinceri: asta nu-i o rețetă cu ifose, dar sigur îți aduce zâmbetul pe buze — și apă în gură. E o mămăligă cu brânză, dar făcută cu stil... și cu ceva afumătură care-ți șoptește din tavă: „Hai, ia-mă!”                                                                                                                                                   

Ingrediente:                                                                                                             

• 1 litru de lapte (nu de cocos, de vacă!)                                                                                                        

• făină de mălai (nu prea multă filozofie aici, cât să iasă o mămăligă mai moale)                                

• brânză de burduf (aia care-ți fuge din lingură și miroase a munte)                                                    

• 4 ouă (de găină veselă, dacă se poate)                                                                                                

• unt (nu fi zgârcit)                                                                                                                               

• kaizer sau costiță afumată (după gust, dar să fie prăjită frumos, să scârțâie ușor în tigaie)                  

Mod de preparare:                                                                                            

   Se face o mămăligă mai moale decât de obicei, dar nu cât să curgă din lingură. Se lasă un pic să-și   tragă sufletul. Între timp, ungi o formă (adică o tavă, vas rezistent, ce-ai prin casă )  cu unt, cu               generozitate.                                                                                                                                                                                                  

Apoi începe arta culinară stratificată:                                                                                                  

• un strat de mămăligă,                                                                                                                              

• unul de brânză (nu te zgârci!),                                                                                                            

• niște bucăți de afumătură rumenită bine,                                                                                         
  și tot așa, până termini mămăliga sau răbdarea.                                                                                         

     La final, cu dosul unei linguri, faci patru adâncituri în mămăligă — ca niște mici cuiburi de ou. Spargi ouăle direct în ele, cu blândețe (nu le traumatiza), și bagi totul la cuptor.                          

    Cât timp stă la cuptor, poți să-ți faci o cafea sau să te întrebi de ce nu faci rețeta asta mai des.     Scoate preparatul când ouăle s-au coagulat frumos și au un galben care zâmbește.                                      

 Se servește caldă, cu poftă și eventual cu o lingură de smântână alături..